Noptiera mea e plină. Fotografii, polaroide, filme rupte din aparatul primit cadou. Cutii de bomboane goale, suveniruri și scrisori de dragoste. Uneori, când mă simt singură, deschid sertarul noptierei din lemn albicios (parcă mai albit de timp) și revăd fiecare părticică din noi.
E o minune să iubești și să fii iubit. Vezi un câine sau o vrăbiuță pe stradă și zâmbești, gândindu-te: ,,Sigur i-ar plăcea și lui!”. Și, sigur, o să vezi lumea în mai multe culori, dar asta n-o să țină o veșnicie - doar până intervine comfortul. Obișnuiam să iubesc acele prime momente de la începutul unei iubiri, totul e nou, perfect, fără cusur. Noi suntem, de fapt, perfecți. Dar apoi, flacăra se domolește, deși rămâne acolo, și mai apar alte elemente în decor - un fluture, o cabană, un copac.
Dar, oh, comfortul acela de după furtuni și scântei - pentru asta trăiesc. Suntem cei mai buni prieteni, nu suntem doar ființe în care flacăra pasiunii cuprinde tot coprul. Suntem noii - arși, regenerați, gata să ardem din nou, pentru că așa e iubirea.
Ridic subit un polaroid dintr-o zi caldă de vară, când parcă totul era diferit. Ținea tortul, zâmbind timid în jos, vrând parcă să-și ascundă trăsăturile frumoase. Trăsături pe care nu am cum să nu le știu pe de rost acum.
Zâmbesc la fotografie de parcă aș fi din nou acolo. Și simt un fluture trecând pe lângă cușca inimii. Inevitabil, atracția e acolo. Îl privesc și mă văd singură cu el, pe malul mării, mână în mână, plimbându-ne la apus. E o imagine frumoasă (asta zice și el).
Las deoparte polaroidul și cotrobăi mai în adâncul sertarului. Găsesc o cutiuță mică, cu capac rozaliu și surâd - acolo a fost primul inel de la el, cu piatră albastră, primit de Crăciun. Știi cât iubesc albastrul și cât de îndrăgostită sunt de bijuterii.
Mai apoi, găsesc o cutiuță goală de bomboane Smarties. Doamne, parcă mai ieri intram cu el într-un magazin și cumpăram prima cutiuță de Smarties, pe care am împărțit-o.
- Hai, mai ia una roz! spunea el și eu făceam întocmai.
Punându-le deoparte, observ la fundul sertarului, printre numeroase bilețele și scrisoare, întâiul bilețel primit vreodată de la el. Așa a început, de fapt, povestea noastră - cu un bilețel, rupt din o foaie A4, cu iz ușor de țigară și parfum bărbătesc, cu o tentă lemnoasă. Redeschid bilețelul și recitesc (parcă pentru prima oară) simplele cuvinte. Zâmbesc cu gura până la urechi.
Nu știi când trece timpul când iubești. Vin zile după zile și mereu stai și abia aștepți următoarea întâlnire. Te întrebi cu ce să te îmbraci, dacă să-ți faci părul mai drept. Te gândești dacă îți aduce un buchet cu flori și ce ar trebui să-i dăruiești. Apoi uiți care era ciocolata lui preferată. Apoi îți amintești și răsufli ușurată. Of, iubirea asta... Te ia, te ridică pe sus și te amețește, apoi te pune jos și nu mai știi să mergi drept.
Iubirea e ca un playlist. Începe în forță, cu melodii ritmate, pe stilul celor de la Bad Boys Blue, continuă cu puțină Paloma Faith și după se schimbă în funcție de zi și trece de la Chris Isaak la George Benson la Whitesnake și Guns'n'Roses și până la Daft Punk. Incredibil.
Așez ușor toate lucrurile înapoi în noptieră și privesc nostalgică sertarul. Așa e iubirea - e totul și nimic; e sprijin și respect; e amintiri și planuri de viitor; e prezentul în sine. Iubirea este, efectiv, o noptieră în care sunt toate lucrurile puse, de la o bomboană expirată la un bilet de tren. Așa este. Așa a fost. Și așa va fi. O noptieră.
Sursă foto: Cheryl Winn-Boujnida pe Unsplash